Permis portarmă. Cursuri portarmă. Poligon de tragere.

Tir pentru copii

Oferă-i copilului tău o alternativă la jocurile pe calculator! La poligonul Zip Escort are posibilitatea să exerseze pe simulatorul de tir o disciplină sportivă care îi va construi echilibrul interior, îl va relaxa și îl va ajuta să se concentreze mai eficient. Instructorii noștri îl vor încuraja și îl vor ajuta să performeze!

Simulatorul de tir este un produs performant, calculând cu o acuratețe imbatabilă precizia tragerii și ajutând trăgătorul să înregistreze progrese vizibile de la o sesiune la alta. Copilul se poate antrena la skeet și trap respectând regulamentele de competiție pentru aceste două discipline sportive, dar și la ținte fixe și în mișcare.

 

15531151_l.jpg

Pușca simulatorului poate fi reglată în funcție de fiecare copil în parte, iar antrenamentele vor putea fi efectuate, la cerere, cu participarea a maximum trei copii. Cu fiecare din ei se va lucra individual, în sesiuni de câte 20 de minute, astfel încât intensitatea antrenamentului să poată fi controlată ușor.

Lecțiile sunt construite progresist, în etape de până la 6 sesiuni, astfel încât să se urmărească progresul copiilor în funcție de performanța individuală, oferinduli-se satisfacția acurateții obținute la tragere prin exersarea constantă.

Tirul sportiv este o disciplină care a început în România în anul 1831 și prima participare a unor sportivi români la o competiție de tir s-a întâmplat în Franța, în 1919.

Perioada de curs: iulie - august
Vârsta copilului: peste 12 ani
Modulul cuprinde următoarele discipline sportive: SKEET, TRAP
6 ședințe, câte una pe săptămână
Durata ședinței:
60 min
Prețul: 600 lei/ 6 ședințe

Ședința 1

Pregătire teoretică

  • introducere în domeniul tirului sportiv
  • prezentarea simulatorului (40 min)
  • aspecte generale privind armele și muniția folosite în tirul sportiv (elemente componente și modul de funcționare al armelor și munițiilor aferente)
  • tragere simulator (20 min)

Ședința 2

  • pregătire teoretică (poziția corpului, tehnica epolării, achiziția liniei de ochire) (20 min)
  • tragere simulator (40 min)

Ședința 3

  • pregătire teoretică (aprofundare) (20 min)
  • tragere simulator SKEET (40 min)

Ședința 4

  • pregătire teoretică (discipline de concurs) (20 min)
  • tragere simulator – SKEET (40 min)

Ședințele 5 și 6 

  • tragere simulator – TRAP (60 min)